joi, 23 octombrie 2008

Alcoolul

Alcoolul este considerat a treia problema de sanatate in Europa. Autoritatile sunt din ce in ce mai preocupate de cresterea procentului de alcoolism si a bolilor care le cauzeaza, in special in randul tinerilor care nu au implinit inca varsta majoratului. In ultimii 10 ani, in Europa, s-a constatat o crestere a consumului de alcool (indeosebi a obiceiului de a bea mult "dintr-o rasuflare"), mai ales printre fete.



Riscuri

Alcoolul este un drog, o substanta chimica ce afecteaza modul de funtionare al organismului: tulbura mintea, modifica reactiile chimice din creier, influenteaza modul de a gandi, a simti, a vorbi si a se misca al oamenilor. Multe dintre efectele sale sunt periculoase si pot fi chiar fatale. Daca utilizarea lui este larg raspandita nu inseamna ca este sanatos sa-l folosim.



Majoritatea tinerilor nu sunt constienti de riscurile la care se expun cand copnsuma bauturi alcoolice. Ei au mai mult de suferit decat adultii, deoarece greutatea lor corporala este mai scazuta si ficatul mai mic. Continutul de de alcool in sange creste mai repede la tineri si, drept urmare, se intoxica mai usor decat adultii, chiar si in cazul unei cantitati mai mici de alcool. De asemenea alcoolismul de instaleaza mai rapid la tineri decat la adulti. Dependenta de alcool este subestimata iar cei care beau foarte mult inca din anii adolescentei cu greu se mai pot lasa de bautura, pierzand controlul asupra propriei lor vieti.



Consumul excesiv de alcool este corelat cu 80% dintre cazurile de sinucidere, cu 50% din crime, cu 30% dintre accidentele rutiere fatale si cu 15% din cazurile de inec. Alcoolul ii face pe tineri sa ia lucrurile prea usor si sa uite, de exemplu, de importanta protejarii in relatiile sexuale, riscand sa se imbolnaveasca sau sa se confrunte cu o sarcina nedorita.



In ultimii 10 ani, tot mai multi tineri din Europa s-au confruntat cu afectiile hepatice.



Ce masuri se iau in Uniunea Europeana?
Ca raspuns la aceasta problema, tarile europene si UE concep strategii menite sa duca la reducerea efectelor periculoase ale alcoolului, pentru a-i proteja pe tineri. Legislatia romana prevede sanctiuni pentru consumul de bauturi alcoolice in locuri publice de catre persoanele care nu au implinit varsta de 18 ani, precum si pentru comercializarea bauturilor alcoolice de catre minori. Conform normelor in vigoare, se interzice: reclama pentru bauturile alcooice in perimetrul aferent unitatilor de invatamant si la o distanta mai mica de 200 de metri de sediile acestora; publicitatea (directa sau indirecta) la bauturile alcoolice spirtoase in cadrul programelor radio si TV, in intervalul orar 6:00 - 22:00; difuzarea de spoturi publicitare pentru alcool, in care apar minori; comercializarea ori expunearea spre vanzare a bauturilor alcoolice in incinta unitatiilor si institutiilor de invatamant de toate gradele, a caminelor si locurilor de cazare pentru elevi si pentru studenti, in curtile acestor imobile, precum si pe trotuarele sau pe aleile de acces in aceste unitati. In unele tari , se lanseaza pe piata bauturi "pentru adolescenti", alcool amestecat cu sucuri, la un pret atat de ridicat incat sa nu poata fi la indemana buzunarului majoritatii tinerilor.

Cu cat stiti mai multe despre efectele alcoolului asupra organismului vostru, cu atat veti fi mai pregatiti pentur a lua o hotarare cu privire la utilizarea lui. Poti afla mai multe informatii depre ceea ce se intampla in UE, accesand:
http://health.europa.eu



58 de comentarii:

  1. nimik nouh...
    toata lumeah sjtie nimeni nu respectah :|
    totuh pana nuh s arde fiekare si invatah...din pakate atunci i prea tarziuh

    RăspundețiȘtergere
  2. alcoolu dauneaza grav sanatati noastre.cel mai rau lukru este ca copii din ziua de azi au inceput sa bea alokol,pentru a stopa akeasta kriza a alokolului kred ca ar trebui sa nu se mai vanda minorilor alkool,si ka in viecare scoala sa fie cate 1 2 ore de psihologie pt a incerca sa se tratezze akeasta"boala"

    RăspundețiȘtergere
  3. da...suntem absolut toti de acord ca alcoolul in cantitai excesive dauneaza grav sanmatatii....dar ce mai conteaza intr-o lume ca asta...in care toti suntem manipulati, si apoi...dupa o saptamana grea de scoala, nu vine bine o bere macar?

    RăspundețiȘtergere
  4. da,,,,,,de acoord,,,cu,,,acest,,,,,lucru,,,,da,,decat,,sa,,
    fumezi,,ka,,o,,,lokomotiva,,,mai,,,bine,,,bem,,
    1,,2,,beri,,mai multe,,,dauneaza,,,si,,kand,,sunt,,
    campionate,,trebe,,sa,,se,,faca,,recursul,,etapei,
    altfel,,nu,,e,,o,,,viata,,deci....sunt...de..
    acord..cu.chestia,,,ca..alcoolu...dauneaza..dar..nu..in..exces
    asa..ca..copiii..apukativa...de..forbal...si....lasati,
    tigarile..ca..om..manca..kolaci..,,..

    RăspundețiȘtergere
  5. da...deacord cu campania asta.....insa dupa parerea mea tigarile sunt o problema mult mai mare decat alcoolul..care nu e nici ea o problema de neglijat...dar orice doctor ai intreba iti va raspunde ca o bere(bere nu altceva) intr`o zi de vara e buna pt organism...decat un pachet de tigari....cat fumeaza in medie 'unu' pe zi(care sigur te baga`n groapa)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt de acord cu aceasta campanie ce se adreseaza in special tinerilor inconstienti de efectele alcooluli.De la o varsta frageda se incepe cu 1 pahar de bere,tarie...in fine:ALCOOL. Firea umana este sa progreseze usor si rapid spre situatii negative cum ar fi:de la 1 pahar se ajunge la 1 sticla,de la 1 sticla se ajunge un bax, de la 1 bax la mai multe,iar in final la boli grave,incurabile!Deci,oameni buni,nu va apucati sa consumati alcool!!! O sa va para rau peste ani...

    RăspundețiȘtergere
  7. o bere vara este foooarte nociva mai ales pe caldura....insa 1 bere pe zi si 1 pahar de vin pe zi te tin departe de raceala,piatra la rinichi...vinu este o bautura naturala care are si rol de dezintocsicare...si ca toata lumea sa stie fast foodurile provoaca mai multe probleme tinerilor de cat alcoolul si tutunul!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. E... da AlcoLul DaUneAza grav SANATAti Dar Nu IN ExCes,,,Iarna iti Trebe 1 litru de tuica SA nu mori De frig,,,,,,da=rrr pentru aceste chestii mai sunt si alte chestii te poti incalzi si cu alceva sau alcineva...asa ca copiii lasati alcoolul si incercati alte sadisfactiii....,,..,..,,,

    RăspundețiȘtergere
  9. normal ca suntem de acord cu aceasta campanie impotriva alcoolului adresata in special tinerilor care cred ca daca consuma alcool devin "mari"...ca alcoolul ii face mari, ceea ce nu`i adevarat...nu inteleg de ce se grabesc sa creasca...copilaria e super si trebuie traita, nu distrusa, mai ales de alcool....nu`i inteleg...:(

    RăspundețiȘtergere
  10. alcoolul nu strica niciodata! doar in cazul in care nu se cunoaste masura si din pacate multi tineri nu cunosc aceasta masura!!! stiu chestia asta din proprie experienta :( , am avut prieteni care au fost victime nevinovate ale alcoolului :( ((RIP Flavius Cosma ))Pr0t3ct3d by atb

    RăspundețiȘtergere
  11. bine intializata campanie...sper sa ajute cuiva....chiar sper

    RăspundețiȘtergere
  12. bravo 11 C !! sunteti tari!!!;);)

    RăspundețiȘtergere
  13. ati facut o treaba buna :) va felicit:)

    RăspundețiȘtergere
  14. alcoolul chiar nu-ti da aripi.poti sa fii cool si fara alcool

    RăspundețiȘtergere
  15. e un proiect oki...dupa parerea mea alcoolul nu te ajuta la nimic bun...sunteti tari...tineti-o tot asa...

    RăspundețiȘtergere
  16. alcoolul nu-ti da aripi.CORECT:P foarte tare

    RăspundețiȘtergere
  17. aveti grija de sanatatea voastra...alcoolul strica tot ce-i bun in om

    RăspundețiȘtergere
  18. nu beti ca dauneaza.fa-ti de cap pana peste cap dar cu cap:P

    RăspundețiȘtergere
  19. foarte tare.care l-a facut bravo

    RăspundețiȘtergere
  20. spuneti STOP alcoolului inainte sa fie prea tarziu!multi isi dau seama prea tarziu de acest lucur.ALCOOLUL NU-TI DA ARIPI

    RăspundețiȘtergere
  21. NU UITATI!! ALCOOLUL NU`TI DA ARIPI !

    RăspundețiȘtergere
  22. arata ca poti fi cool si fara alcool !:)

    RăspundețiȘtergere
  23. alcoolul face mult rau ... daca o singura data intreci masura iti poate fi fatal fiindca nu mai esti constient de propriile actiuni

    RăspundețiȘtergere
  24. da...intradevar din kauza alcoolului se produc multe accidente,,,, in tara mor multe suflete nevinovate..........din cauza unor betivi notorii care se urca bauti la volan ...,, ,,,asa ca sper ca aceasta campanie sa fie luata in serios si sa se konsume alcoolu ku limita.....

    RăspundețiȘtergere
  25. suntem total de acorc cu aceasta campanie..ar fi cazu sa ne dam seama ca alcoolul nu ne ajuta la nimec...dinpotriva...ne face doar rau...

    RăspundețiȘtergere
  26. http://www.youtube.com/watch?v=DKzI3nH-hB8

    RăspundețiȘtergere
  27. profita de copilarie si nu te grabi sa cresti....mai ales cu ajutorul alcoolui :)

    RăspundețiȘtergere
  28. super tare campania....BRAVO 11 C !!!;);)

    RăspundețiȘtergere
  29. apukativa de baut kopiii dar cu limita :))) frumoasa treaba 11C In frunte cu Diriginta voastra;)

    RăspundețiȘtergere
  30. fii lucid mereu.. bucura-te de fiecare clipa din viata ta

    RăspundețiȘtergere
  31. adevarat,alcoolul iti distruge viata;o viata avem!!! si pe aia sa ne-o bem? NUU!!! fi-ti cu capul pe umeri si picioarele pe Pamant,respectati-va cu o viata sanatoasa;NU CU ALCOOL!!!

    RăspundețiȘtergere
  32. multe bune .... multe rele :(

    RăspundețiȘtergere
  33. alcoolu nuti da aripi intradevar;)..........
    alcoolu afecteaza intreaga evolutie a omului nice;)

    RăspundețiȘtergere
  34. alcoolul te duce din rau in mai rau ajungi sa iti distrugi sanatatea cel mai pretios lucru pe care un om il poate avea si nu numai... cariera, profesia toate au de suferit

    RăspundețiȘtergere
  35. belita`n voi de inapti..n`aveti ce lucra?

    RăspundețiȘtergere
  36. cu fiecare inghititura de alcool tinerii se simt mai puternici, mai importanti, mai MARI...dar e doar un sentiment de suprafata..:(

    RăspundețiȘtergere
  37. TU POTI ALEGE : PUR SI SIMPLU...O VIATA FARA ALCOOL !!!

    RăspundețiȘtergere
  38. desi ti se pare ca esti stapan pe situatie cand bei, nu e chiar asa !!!

    RăspundețiȘtergere
  39. alege viata fara alcool - o viata decenta si mai ales o viata sanatoasa:)

    RăspundețiȘtergere
  40. stiati ca....orice exces de alcool duce la pierderea a 10.000 de neuroni care nu se mai regenereaza NICIODATA !! ??

    RăspundețiȘtergere
  41. bravo 11 c !! sper sa castigati ! pt ca meritati !! buna treaba;)

    RăspundețiȘtergere
  42. ati facut o treaba foarte buna cu campania asta.....:*... bravo 11 c;;)... alcolu nu iti da aripi... ci mai de graba ti le taie...;)...

    RăspundețiȘtergere
  43. alcoolul nu te face mareee!!!

    RăspundețiȘtergere
  44. succes sa castigati 11 C !!!

    RăspundețiȘtergere
  45. poti fi cool si fara alcool :)

    RăspundețiȘtergere
  46. interesant blog...bravo 11 C

    RăspundețiȘtergere
  47. in ultimii 10 ani, tot mai multi tineri din Europa s-au confruntat cu afectiile hepatice.
    tu incearca sa nu fi unul dintre ei

    RăspundețiȘtergere
  48. alcoolu dauneaza grav sanatati noastre...alege o viata sanatoasa si o copilarie super...
    nu pierzi nimic daca nu consumi alcool...dimpotriva, castigi! mult !

    RăspundețiȘtergere